Kit de supraviețuire

Fiecare dintre noi a bătătorit o anumită cale în goana după colacul de salvare, atunci când lucrurile par să o ia razna. Fugim spre locul acela unde știm că vom găsi consolare și de unde situația nu pare chiar așa dezastruoasă. Căutăm locuri, oameni sau momente din trecut care să ne ajute să depășim obstacolele apărute și care să ne facă agonia mai suportabilă.

Problema e că nu e niciodată sigur că vei găsi un refugiu, și dacă îl găsești nu ai certitudinea că va fi mereu acolo. Asta ar trebui să ne pună pe gânduri uneori și să ne facă să căutăm echilibrul în propria persoană. Eu am reușit să mă refugiez atât de bine în mine încât foarte rar îmi mai ridic cortina în fața celorlalți. Ascund atât de bine lucrurile care mă deranjează că nici nu le mai simt uneori, și le iau cu mine la drum de parcă am fi cei mai buni prieteni. Nu e cea mai indicată atitudine în momente de criză, dar oarecum te motivează faptul că ești independent emoțional de oricine și orice.

Comunicarea e cheia în majoritatea momentelor, dar asta nu înseamnă că trebuie să se desfășoare între tine și o altă persoană. Atâta timp cât deții secretul unei armonii sănătoase cu propria conștință, ai mari șanse să îi scutești pe ceilalți de diareea verbală care te macină atunci când ești abundat de probleme.

Nu e simplu să îți speli rufele murdare doar cu perdelele trase sau să îți cosi singur rănile, dar s-ar putea să funcționeze.
Ca și la orice altceva, ai nevoie de răbdare și perseverență pentru a reuși.

Înapoi în viitor

Am regăsit, după ceva ani, o parte din mine scrisă și păstrată frumos aici. A fost cu atât mai mare surpriza mea, când citind cele destăinuite în paginile acestui jurnal modern, mi-am dat seama, că în esență, am rămas aceeași. Deși credeam că timpul m-a schimbat radical, am descoperit că nu a făcut nimic altceva decât să-mi cioplească și să îmi contureze trăsăturile de bază. Am rămas tot eu, cu aceleași dileme existențiale, cu o înclinație crescândă pentru hiper-analize și cu o sete obositoare de a înțelege orice și pe oricine.
Ei bine, măcar timpul astă care a trecut m-a învățat că anumite lucruri nu le poți înțelege, că deși le vezi foarte bine, ochii tăi s-ar putea să nu dețină cheia pentru a le descrifra.


M-am întors aici cu un bagaj mai mare decât cel cu care am plecat, plin cu amintiri, idei, bucurii și greutăți. Am plecat de ceva vreme din gara adolescenței și încă nu am găsit curajul să părăsesc trenul ăsta, poate pentru că știu că o dată coborâtă va trebui să îmi preiau poziția de "om mare". Tocmai din acest motiv m-am hotărât să călătoresc pentru totdeauna. Știu că decizia asta va crea controverse și va naște nelămuriri, știu că, exact ca și acum, lumea nu va știi dacă să mă trateze ca pe un copil sau ca pe un adult. Ei bine, eu mi-am asumat decizia asta pentru că așa sunt eu. Probabil că reacționez puțin mai diferit la stimuli pe care lumea îi tratează după reguli bine stabilite și general valabile. Și de multe ori am făcut lucruri pe care nici eu nu mi le-am putut explica prea bine, dar pe care le-am acceptat pentru că am învățat că ADN-ul unei ființe e mai mult decât o secvență unică de nucleotide, e un mod unic de a gândi și a acționa, care uneori nu poate fi interpretat la nivel macromolecular, ci trebuie despicat în cele mai mici particule și analizat din toate colțurile pentru a-l putea înțelege pe deplin.


Singurul lucru la care nu e nevoie nici măcar de o analiză superficială și pe care l-am constatat, sau poate mai degrabă acceptat, imediat după ce am citit postările mai vechi, e faptul că iubesc într-un mod defectuos. Dar atât de defectuos și greșit, încât, după ce iubirea se stinge, reneg atât de tare sentimentele pe care le-am avut că nici nu-mi mai amintesc că au existat vreodată. Și acum tânjesc destul de mult după momentul ăla de renegare, deși e nesănătos și cu siguranță are multe efecte secundare, pe mine m-a ajutat să trec mai departe și să întorc pagina. M-a ajutat să încep un capitol nou, ba mai mult, o carte nouă, foarte diferită de cea precedentă. Din păcate am mâzgălit atât de tare unele pagini ale cărții celei noi, încât acolo nu se mai poate scrie nimic acum. Și probabil tocmai paginile alea erau cele mai importante și dădeau sens întregii povești.
Cu siguranță le-am mâzgălit împreună, dar greșeală mea a fost mai mare. Ți-am pus pixul în mână de atâtea ori și te-am împins să desenezi forme haotice, încât la un moment dat nu te-ai mai putut opri. Și m-am trezit destul de târziu să îți smulg pixul din mână și să îți arăt cum putem contura lucruri frumoase. Atât de târziu încât nu prea mai avem pagini goale unde să scriem. Și tu oricum ai fost pus deja punct la finalul unui capitol demult încheiat, dar eu încă mai folosesc puncte de suspensie, puncte care doar umplu spațiul și așa puțin rămas, și care nu exprimă nimic.


Și m-am chinuit de atâtea ori să găsesc alte moduri de a explica aceleași lucruri, fără să îmi dau seama că lucrurile astea defapt nu pot fi explicate sau înțelese, ci trebuie simțite. Am căutat explicații incoerente la lucruri evidente, doar ca să ajung la concluzia pe care am vrut-o eu. Asta pentru că defectul meu cel mai mare e că nu pot renunța și nu pot concepe ca lucrurile să fie diferite de cum mi le imaginez eu.
Dar în ultimul timp planetele nu prea s-au mai aliniat, și lucrurile au ieșit exact invers de cum îmi doream.
Și acum îmi adun toate puterile ca să accept înfrângerea și să merg mai departe. Pentru că am cultivat ani la rând timp sentimente pe aceeași bucată de pământ, dar nu am reușit să culeg nimic. Și în situații de genul astă, ceva trebuie schimbat. Și am schimbat tot ce am putut, dar tot nu a răsărit nimic. Și la un moment dat trebuie să îți dai seama și să accepți că încerci în zadar. Că deși bucata aceea de pământ a rodit sub grija altcuiva, tu nu deții secretul pentru a reuși același lucru.


Înfrânt și obosit, trebuie să te împaci cu realitatea. Asta fac și eu acum. Pentru că uneori nu e suficient să îți dorești ceva și nu e suficient nici să lupți să îl câștigi. Uneori, trebuie doar să mai aștepți.

"Pentru cei care au pierdut inceputul..."

Intru si eu la numaratoare. Am pierdut inceputul, si nu doar unul.

Sa reformulez : Am pierdut inceputurile. Am uitat de pasiune, am uitat de tandrete, am uitat la ce ora te trezesti si la ce ora adormi. Sau nu mi-a pasat.

Cred ca imi voi accepta tipul uman de superficial aiurit. Si TOTUSI...

TOTUSI... De ce s-ar mai gandi un superficial la inceputuri tocmai cand ajunge spre sfarsit? De ce i-ar mai pasa de trecut daca e superficial si deci prin definitie "NU ii pasa" .

Ma simt ca un om batran, care stie exact cate zile si cate minute mai are pana sa moara... Si care vrea sa faca intr-o secunda toate cate nu le-a facut intr-un an, care isi simte sfarsitul atat de aproape si care are totusi atat de multa pofta de viata.

Daca asta e sentimentul pe care il ai cand esti batran, de acum inainte promit sa dorm mai putin, sa visez mai putin, sa traiesc mai mult, mai multe si mai intens... Nu vreau sa mai simt gustul regretului niciodata... E prea amar si l-am gustat de prea multe ori pana acum.
Ma cuprinde o stare de disperare cand ma gandesc ca urmeaza, destul de curand, un refresh... O perioada a reinventarii personale si a 'depasirii limitelor' . Noi locuri, noi oameni, noi prieteni, tot eu. Si fiecare cu casa lui, fiecare cu invatatul lui, fiecare cu supararile si cu fericirile lui, fiecare cu treaba lui... Si pe cand le vom pune toate la un loc, ca si acum, va veni vremea sa o ia fiecare pe drumul lui. Din nou. Si din nou. E un scenariu periodic, sinusoidal : aceleasi perioade, aceleasi urcusuri, aceleasi coborasuri...

Acum ma aflu in punctul mort, la 0... de unde poti merge inapoi, spre infinit, sau inainte spre infinit.

Si eu inca tot nu m-am hotarat incotro sa o iau...

No Promises .

Baby, you're the one I need tonight
No promises .

In lumea mea ideala nu ne-am face promisiuni... Nu ar exista timp si spatiu. Nu mi-ar pasa cine esti, ce suntem, unde suntem sau cum... stiu ca nu ti-as cere explicatii si nu ti-as da intalnire, pentru ca as stii mereu unde sa te gasesc...
Intr-o lume paralela te-as iubi, si nu pentru ca esti "idolul" meu, ci pentru ca nu ar mai trebui sa imi macin neuronii ca sa inteleg ce gandesti cand iti ineci privirea in umbra mea...


Dar sa nu visez prea departe... Suntem in lumea reala, in care tot ce zici sau faci e atat de incifrat.. decodorul meu e depasit si obosit... Pe cand descifreaza ceva, tu iarasi construiesti decoruri pe care eu nu le inteleg.

Nu pot sa imi dau seama daca suntem prea superficiali, daca suntem prea copii.. Stiu ca mereu mi-am complicat viata singura, de parca ar fi o gena proasta in ADN-ul meu care nu ma lasa sa am un trai linistit si fericit.

Too many words ?
I know.

And what I really know?
Nothing sure.




But still...
i want you
here
tonight
Without promises

--/\------/\----/\--/\---/\---/\--------------------------/\--/\-------------

Hai sa nu mai filosofam si sa nu mai cautam variante de interpretare a fiecarui gest...

La fel ca albul proaspat si infinit ce s-a asternut zilele astea, am nevoie de un infinit de gol, netulburat de nici macar o soapta... ca sa imi resuscitez creierul 'palit' ...

Insomniac

Ce inseamna daca in miez de noapte apuci o carte de pe raft doar pentru ca vrei sa aflii mai multe povesti... Sa le citesti si sa te cufunzi in ele ca sa iti uiti propria "poveste" ... Vreau sa renunt la a imi mai planifica zilele, si cu atat mai putin viata care tot timpul mi-a stricat socotelile. De ce ? Pentru ca e adevarat: nu iti aduc lunile ce iti aduce clipa... Si nu schimba anii ce schimba cateva clipe...
Si daca tot vorbim de socoteli, mi le-am incheiat si eu, dureros ce-i drept.... dar inca sunt copil si mai cred in Mos Craciun si in finaluri fericite. Imprevizibile. Dar fericite.

Si mai cred in prietenie... Si prietene !

Dar in rest, sunt aproape de dunga rosie, sunt epuizata si macinata si Mi-a Ajuns. Vreau sa redevin aceea persoana 'superficiala' pt ca incepe cu " super" si sigur m-ar face sa ma simt mai bine...

Asta e a doua seara din seria 'Nedormit'... Si presimt ca vor mai urma multe.....
So...to be continued . . .

In time .

Am spus azi tare si raspicat ca nu stiu cum as fi supravietuit in alt loc decat cel in care sunt acum... Chiar daca majoritatea dintre noi avem "probleme in paradis", si in unele zile suntem morocanosi si seci,in altele ne invadeaza bucuria si explodam in hohote de ras in fiecare secunda, asta ne face sa fim noi insine... Lucrurile astea ne-au apropiat, cu astea am crescut toti impreuna... Si nu pot spune ca am crescut muult, avem poate vreo doi neuroni in plus, cateva certuri la activ, si multe amintiri confuze, incetosate, cu muzica la maxim si lumina stinsa... si toate astea se vor transforma in povestiri in rama, spuse de altii copiilor ce intra la liceu...
Ni s-a spus si noua ca "sunt cei mai frumosi ani din viata" ... si parca acum ne vad fetele de copii speriati, dar totodata atotstiutori care schitau un total dezacord... "Voi fi cel mai fericit cand se termina!" - stiu ca asta era in gandul fiecaruia dintre noi... Am vrut atat de mult sa ajungem la destinatie, incat nici nu ne-am gandit sa ne oprim si sa privim in jurul nostru. Nu am vrut sa vedem ca bucuriile sunt mai mari daca le impartim si greul nu e atat de greu daca iti intinde cineva o mana de ajutor.
Nu am vrut si nu am putut sa intelegem! E frumos sa fii copil, dar uneori doare atat de mult..
Dar bine ca am crescut anul asta, ne-am facut mari si frumosi. Si ma bucur ca nu am fost perfecti, caci daca am fi fost acum nu mai aveam ce regreta, nu ne mai parea rau pentru toate cate nu le-am facut si care le planuim acum. Si cine stie ce se va alege de planurile si de idealurile noastre, ale fiecaruia.. nu vreau sa ma mai gandesc ca exact acum, dupa ce ne-am incalzit locurile si ne-am integrat perfect se termina. NU

vreau sa cred ca INCA MAI AVEM TIMP ! :)

1 in 2

Nimeni nu iti poate spune pe cine sa iubesti, asa cum iti spune sa incerci noua aroma de cafea in locul celei pe care o bei in fiecare dimineata...
Cu toate ca in iubire exista cele mai mari contradictii, cele mai imposibile combinatii si cele mai imprevizibile scenarii, nimeni nu-i va schimba regulile de baza.. Cu sau fara sens, toti iubim imposibilul.. Toti adoram clipele de iubire fara sa mai conteze daca au fost saptamani, luni sau ani cat le-am asteptat!
Iar mie.. in special.. imi place cand te bucuri ca sunt langa tine.. dar imi place si mai mult cand te superi ca suntem departe, cand ma certi ca nu sunt langa tine...

Si iubesc sa facem totul in doi.. Sa ne iubim si sa ne fie dor!

"I'm a loser baby, so why don't you kill me ???"

      Astazi a fost cea mai ciudata zi... Stii cum e ziua aia in care cel mai oribil cosmar pe care l-ai conceput in mintea ta se adevereste? Si toata teama aia care o tineai in tine, si retinerile si frustrarea par logice..
Azi mi s-a intamplat lucrul cel mai nedorit, exact cand ma asteptam mai putin, exact cand eram cu garda jos, nepregatita de razboi... Si fata in fata cu adversarul, care mi-a intimidat existenta de multa vreme, constient sau inconstient, am fost surprinsa sa descopar un... un... un ce ? un nimic de om... Culcat pe o ureche de asa zisa "aparenta placuta" care imi trezeste in minte imagini urate cu Casper ( nu cu Casperul nostru, ci cu cel alb si transparent). Stiam vorba aia " Sa nu iti subestimezi niciodata adversarul..!" , dar pentru un adversar supraestimat nu s-a inventat nimic?? Cred ca nu, dar oricum satisfactia pe care o ai la sfarsitul bataliei e de nedescris... S-a gasit sa arunce cu noroi in ceilalti cel/cea care e cel/cea mai murdar(A).. si azi mi-a murdarit sufletul cu scene desprinse din acelasi cosmar, si mi-a sadit in inima indoiala....
     A fost o zi dinaia, cu ras si plans, sau ras cu plans.... in care am trecut dintr-o miscare de la agonie la extaz, de la extaz la agonie... si tot asa..
    Dar totul e bine cand se termina cu bine... Si ca un soldat cuminte pun armele jos si merg sa trag un pui de somn, acum ca mi-am invins adversarul!


Si inca ma mir ca exista persoane care pot fi descrise atat de simplu



Dar oare de ce ma mir? Ha Ha Ha

Happy fucking 8 March Day !!!

         Spun eu "La multi ani !" tuturor fetelor/ femeilor ce ma viziteaza, de vreme ce cei care trebuiau sa o faca au uitat. Au uitat, sau nu au vrut... Culmea e ca sunt gelosi ca nu au si ei o zi a lor, ca acum ei sunt cei care solicita egalitatea intre femei si barbati.. Dar trebui sa ii intelegem, niciodata nu o sa accepte sa fie ei in pierdere!
         Si azi am descoperit ca 8 Martie e exclusiv ziua femeilor: ele se felicita, ele isi daruiesc flori, ele se consoleaza... Si nu inteleg , cand un cuvant valoreaza mai mult decat orice, de ce nu e rostit? Cum se simt unii mai bine atunci cand ranesc decat atunci cand fac pe cineva fericit?

Azi imi incep transformarea in barbat... Vreau sa fiu la fel de insensibila si ignoranta ca si ei !



Si ma mai intrebi de ce ma doare...
Cand e atata lipsa de pasare

\\\ ? ///

          Tocmai am realizat cat de posaca e prima mea postare din 2011... probabil ca asta se datoreaza "babei" mele foarte "insorite" de ieri, care a reusit sa ma prostdispuna cu aceea ninsoare grea, abundenta si inexplicabila pentru luna martie.
           La fel de inexplicabil am reusit sa ma detasez parca de fiinta mea, de gandurile si sentimentele mele ca sa pot privi pentru prima data altfel... Si ceea ce am vazut m-a dezamagit. M-ai dezamagit! Poate circumstantele nu ti-au fost favorabile ca in majoritatea cazurilor sau poate sunt eu dusmanoasa si iritabila in momentul acesta, dar oricum nu iti voi mai cauta scuze. Am terminat cu autoscuzatul! Si am terminat cu autosugestiile! Si am terminat cu construitul pana nu vom delimita exact munca fiecaruia, pana nu voi despica totul ca sa ma regasesc pe mine si sa te cunosc pe tine.
          Si imi pare rau ca am ajuns sa imi pun intrebari urate, ca nu mai stiu pentru ce suntem doi si nu unul singur? Daca pot suferi singura, de ce nu pot sa fiu si fericita singura?
          Si totusi, mai am o intrebare... Dintre noi doi, cine e cel care iubeste si cine se lasa iubit?


          Ca sa stiu care dintre noi e fericit !
            

        

Don't know- pauza

Cand spun ca nu mai stiu nimic... Nu mai stiu .
Si nu imi mai pasa...

Si m-ai enervat, si m-ai suparat. ! . ! . !
..................................................................

Zi alba de iarna.

Imi place sa cred ca fiecare om a fost candva tanar si frumos.
Imi place sa cred ca fiecare a fost candva iubirea cuiva.
Ca fiecare fulg de nea din roiul ce abunda acum
A fost candva un strop de ploaie, urcat la cer,
Si reintors pe pamant sa ne incante privirea!

          Zi alba de iarna...

Noapte in suflet si pe cer...

Era 1 si nu dormeam... eram jumatate de om cu ochii mintii mai deschisi ca niciodata.. nu vroiau sa se relaxeze, sa adoarma.. eram mai constienta ca niciodata si gandeam lucruri pe care de obicei, le evit!
M-am gandit la tot ce poate fi si la cum vom fi.... in clipe de meditatie atat de lucida m-a inspaimantat viitorul, necunoscutul, mult asteptatul viitor...
M-am gandit la noi cum nu am mai facut-o pana acum, mi-am construit coltul meu de lume, gandit meticulos si construit langa cel mai puternic stalp, langa tine...
Si dupa o noapte intre alb si negru, intre luciditate si amortire, intre tu, eu si noi
Mi-am dat seama ca esti alfel, lume, si poti sa te schimbi asa usor!
Am realizat ca nimic nu este pur, ca fiecare atingere doare daca afli ca nu e numai a ta
Ca s-a perindat pe aceleasi buze, pe acelasi rasuflu ale altei fiinte reci...
Intre cert si incert, intre distanta si un singur suflet
Vreau sa cred ca esti doar al meu!
Vreau sa imi fie dor mereu
                                     Intr-o clipa dupa ce pleci!

Viitor prezent Trecut..

Azi mi-am amintit de Inceput... De inceputul nostru, de inceputul lor, de noi toti care candva porneam impreuna si acum pasim separat, pe drumuri lungi, prafuite si atat de paralele...
Am fi mai fericiti sau mai tristi fara amintiri? Nu stiu, si stiu ca nici tu nu stii....
Poate e mai bine asa, altfel ce ne-ar face sa zambim si sa plangem in acelasi timp?
Cum ne-am aminti ce suntem daca nu am stii ce am fost?

Parca au trecut ani grei peste memoria mea, incurcata in amintiri si imagini stilate de copil uituc...
Cat de tare doare sa uiti ceva dupa care nu te mai poti intoarce, cat de apasatoare e o zi de uitare desi in spate sunt ani de grija...
Am uitat, eu azi, tu maine, asa am ajuns sa inlocuim cuvintele cu tacerea, profundul cu banalul si ceasca de ceai cu o cafea tare si amara...

Si cu toate ca astept sa treaca timpul, nu as vrea sa treaca anii,
Cu toate ca imi amintesc, nu mai stiu cum era, nu mai simt decat manie ca ati uitat, si am uitat
Si ca nu mai stiu sa simt!
Si chiar daca iubesc "Winds of Change" mi-e dor de adierea de vara care ne aduna pe toti impreuna
Fara pregatiri si fara ora de intalnire!

Inca o data!

Imi place sa adorm cu televizorul aprins...
                                pentru ca imi place sa ma acopar cu plapuma, nu sa fiu acoperita de ganduri!

http://www.youtube.com/watch?v=1bAYtxeNsN8

Stinge lumina!

Culoare si vise in punctele fixe,
Trairi inmuiate-n pasiunea mea vie
Patrunse de gesturi neclare, sorbide.

Mi-aduc vag aminte de tine
Mireasma uitarii m-adoarme
Cu zambete calde si lacrimi.

Iar tu, cand apari, sa nu uiti
Iubite, inchide fereastra si...
                   stinge lumina!

!= Sec

Azi e sec... Si nu il vreau SEC..
 Te vreau dulce si al meu, doar al meu!

De azi sunt altfel...

    Doamne, cat m-a durut! Mi-am amintit fiecare cuvant spus, fiecare gest schitat, toate soaptele si toate mangaierile... Am plans si am blestemat fiecare fraza spusa gresit, fiecare cuvant cu subinteles, toate ce le-am facut si te-au durut... Si ai uitat, si am uitat!... Si acum continui sa plang, de fericire, continui sa imi amintesc ce bine e sa fiu langa tine>:D< "Esti din nou a mea" mi-ai spus grabit, si mi-a zburat sufletul din piept, cu toata apasarea ce-am simtit-o pana in clipa asta... Esti doar al meu... abia acum am inteles ce e relativ si ce conteaza intre noi... Abia acum am inteles cum trebuie sa te port in suflet....

   Te iubesc cu lacrimi de fericire!

acelasi vis \ /

De ce mă strânge bluza pe care altădată o simțeam atât de fină?
Care îmi încălzea sufletul, și urca ușor pe gât incercând sa îmi atingă buzele..
Când ai plecat? Nici nu mai stiu... Când ai să vii?? Mă pierd în clipe
Tu tot vii și pleci...Niciodată nu ești aici, niciodată nu pleci..
Și ce-mi rămân sunt doar frânturi de realitate, umezite bine în licoarea dragostei..
Și iar îmi vii si iar îmi pleci!
Și cât s-a mai jucat timpul cu noi si cât o să se mai joace încă...
Când voi putea să aștern pe foaie acele cuvinte obișnuite: SUNT FERICITĂ! ?
Mi-e dor de noi în fiecare zi, mi-e dor de o noapte în care să visez ca ești lângă mine
Și să mă trezesc tinându-te în brațe... Tânjesc după clipele de care nu am putut sa ne bucurăm...
Mi-e dor de ceea ce toți din jurul meu au... Mi-e dor de noi!